La Marche de l'empereur

  • Sharebar

După emisiunea de aseară  http://www.revistatango.ro/foto/damen-tango/otilia-sava-la-damen-tango-l... am trecut pe lângă un domn respectabil, care mi-a aţinut calea pe hol. M-a fixat serios şi profund, de parcă ar fi vrut să mă bată în cui, pe perete:  "Vorbiţi frumos de iubire! Asta  înseamnă doar că nu aţi avut destule dezamăgiri!" Îmi aştepta răspunsul de complezenţă, cu un aer tăcut. "Ba am avut! Dar iubirea există!" A dat a lehamite din mâini şi tot cu mâinile a încercat să-şi petreacă degetele unei mâini prin degetele celeilalte. Discuţia fusese preluată de mâinile obosite şi triste, care mi-au mărturisit că întotdeauna una dă şi cealălaltă primeşte. Dar nu în acelaşi timp.

Ştiam ce spune el, dar în acelaşi timp mă gândeam că el nu ştie ce spun eu. Sau poate era o problemă de timp până vor învăţa şi mâinile mele aceeaşi poveste? "Dumneavoastră nu înţelegeţi că avem nevoie să ne agăţăm de ceva, în care să putem crede.  Atât!"

Asta era adevărat. Dar dacă ne agătăm unii de alţii şi din dorinţa de a uni două singurătăţi reuşim să facem copii, parcă nu e aşa de puţin. Asta este povestea speciei noastre. Suntem pinguini imperiali,  dar fără să avem liniştea lor. Mintea noastră vede ce nu există şi, ca un cocon de mătase, fabrică  material pentru nefericiri. De lună se mai bucură exploziv doar Petru "Mami, uite nunaaaa!"; pentru noi e un accesoriu pe cer, bun să atârne peste nefericirile noastre.

Am putea să ne domolim. Cu exceptia stărilor de singurătate, unde nu te poate urma niciun om, putem să ne bucurăm de la un măr bun de toamnă, muşcat cu nădejde şi până la întâlnirea cu un om apăsat, pe un hol. Poate acest exerciţiu, repetat zi de zi, va duce către acceptare şi împăcare. Pentru fericire e nevoie de mult, mult mai mult: să dai si să primeşti în acelaşi timp.

(23 Octombrie, 2012)

Comentarii